CONCERT ANDRE RIEU BUCUREȘTI. Cum și-a petrecut Andre Rieu prima sa după-amiază în România

Primul wow a venit pe Facebook odată cu informația că Andre Rieu va cânta în România. Cinci zile mai târziu, pe 9 decembrie, violonistul – vis pentru mii de români – cobora, pe aeroportul de la Băneasa, dintr-un jet privat. Era 12.30. Nouăzeci de minute mai târziu, intra zâmbind în Sala Mică a Ateneului Român, la prima sa întâlnire cu jurnaliștii români.

Foto: Marius Dumbraveanu / Mediafax

Era puțin peste ora 14.00. În sală se sfârșiseră emoțiile. Începea bucuria. Andre Rieu le vorbea românilor anunțându-i că o să le și cânte la anul, în iunie, pe 13, în Piața Constituției.

Vrea să învețe corect pronunția, așa că repetă după Oana Marinescu, cea care îi este alături, ca translator și organizator al conferinței de presă: „Piața Constituții”. Aproape i-a ieșit.

„Aștept cu nerăbdare să cânt aici. Când mergem la Viena, la concerte, întreb oamenii «De unde sunteți?», iar jumătate din public – «Din România!». Când merg în Budapesta, întreb «De unde sunteți?», jumătate din public «Din România!». Weekendul trecut am fost în Istanbul. «De unde sunteți?». «Din România!». Deci, am spus că este timpul să venim în România”, explică Rieuconcertul de la București. Cu naturalețe răspunde întrebărilor care îi vin din sală și spune că dacă am avea o sală de concerte adecvată s-ar întoarce anual aici. „Aveți de gând să construiți una?”, întreabă el sala, care-i întoarce drept răspuns un zâmbet stingher.

„Aștept cu nerăbdare să cânt pentru publicul român. Călătoresc în jurul lumii cu orchestra mea, să întâlnesc oamenii și să îi privesc în ochi. Asta îmi place să fac când sunt pe scenă”, povestește Rieu. Spune despre sine că este impulsiv, nervos chiar înainte de concerte, atunci când are în față un public numeros. Îmi știu munca, dar nu cunosc publicul, dar de cele mai multe ori e OK”.

Zâmbește, zâmbește din nou. Sala e cucerită.

„Călătoresc în întreaga lume cu orchestra mea, pentru a arăta cât de mult ne distrăm noi la concerte. Și, când ne simțim bine pe scenă, această scânteie de distracție merge la public, iar finalul concertului este întotdeauna o mare petrecere, oriunde am interpreta. Deci, sper ca, atunci când vom cânta în Piața Constituției, aici, în București, să fie o mare petrecere. Și sunt sigur că va fi, pentru că experiența mea cu fanii români în concertele din ultimii ani a fost fantastică. Aștept cu nerăbdare să vin aici și să cânt pentru voi, oameni frumoși. Am auzit că românii sunt foarte sentimentali, foarte latini. Și eu sunt”, povestește.

Foto: Marius Dumbraveanu / Mediafax

„Este foarte emoționant când sunt pe scenă și încep și apoi este pauza, tot concertul durează cam trei ore, văd oameni din public care stau unul lângă celălalt și apoi stau și mai aproape și apoi se sărută. Datorită muzicii oamenii încep să se iubească din nou. Este foarte emoționant să vezi asta. Primesc scrisori de la oameni. Mă emoționează ce-mi spun”.

Emoții îi dau și soția, dar și cei patru nepoți ai săi, cu care vorbește pe skype, ori pe Facebook ori de câte ori e plecat. Fiii săi – Marc și Pierre – sunt cu el, iar acasă îi e jumătatea, de 40 de ani alături, Marjorie, fost profesor univeristar acum managerul său. „Ea îmi scrie tot, ea îmi pregătește scenariul la fiecare concert, ce spun publicului, ce să fac. Eu sunt marioneta. Împreună suntem un tot”.

Scenariul pentru București încă nu-l știe, dar da, va avea în program și piese românești. „Sunt o persoană impulsivă și, de multe ori, mă decid cu o săptămână înainte de concert să facem un film, iar oamenilor mei de la tehnic nu le place asta. Este cel mai bun moment de a decide. Depinde de muzica pe care o vom cânta – nu știu încă – și invitații români – nu-i știu încă”, schițează concertul viitor Rieu.

Nu, nu are români în orchestră, doar un bulgar din Sofia, care este capelmaestru dar, cu umor răspunde că, după spectacolul de la București, lucrurile s-ar putea schimba. Și nici rivali nu crede că are pentru că e singurul din lume care are cea mai mare orchestră simfonică privată. „Sunt și singurul nebun”, mai spune spre deliciul audienței sale.

„Cred că o orchestră bună nu este o orchestră în care fiecare membru cântă foarte bine – bineînțeles că trebuie s-o facă -, ci care vor să cânte împreună. Asta este cel mai important lucru la o orchestră bună”, spune Rieu în timp ce se transformă într-o mașinărie muzicală. Ca într-o mimă ad-hoc, imită un violoncel uriaș ce falsează pentru ca o fracțiune de secundă mai târziu Rieu să devină un cumul de instrumente menite să-și regăsească armonia. Vrăjitor.

Ce și-ar dori? Ca la concertul de la București să vină cât mai multe persoane, răspunde. Biletele sunt de miercuri dimineață scoase la vânzare. Asta știe. Prețurile însă sunt trecute în comunicatul de presă și pe site-ul eventim.ro. Cel mai ieftin – 160 de lei, iar cel din categoria VIP – 800.

Puțin înainte de ora 15.00, întâlnirea cu presa și cu o parte dintre fanii săi din Romînia se sfârșește.

Anunță că a venit doar pentru câteva ore la București. Se va întoarce în Marea Britanie, unde se află în turneu până pe 22 decembrie, miercuri fiind programat concertul de la Nottingham.

Foto: Marius Dumbraveanu / Mediafax

Program, programare. Oana Marinescu verifică lista și cheamă presa care solicitase cu cîteva zile în urmă declarații într-o sală de repetiții de la etaj.

Rieu mai are câteva întâlniri stabilite, cu posturi tv și ziare online. Pe rând și în liniște, cere.

Nu îi place să audă vorbindu-se în jur. Vă rog, nu mă pot concentra, spune, în timp ce-și privește interlocutorul care se schimbă, pe repede înainte, la fiecare 10 minute. „Vino la lumină, vreau să îți văd ochii. Parcă vorbesc cu o umbră„, spune amuzat reporterului tv așezat în fața sa. Jurnalistul îl ascultă și se așează în lumină. „E mai bine”, spune Rieu.

Ca un copil mare, își mișcă degetele ca și cum s-ar pregăti de o vrajă. Audiența râde.

În uriașa încăpere e cald.

El zâmbește și își păstrează răbdarea, dezvăluindu-se în fața unor necunoscuți. Da, îi place valsul. Vrei să dansăm? lansează invitația interlocutoarei sale. Da, îi place și Traviatta, iar soția lui știe dansuri românești.

Într-o pauză de-o secundă se uită spre unul dintre fiii săi, care întredeschide fereastra pândind-o să nu se lărgească prea mult. Îi mulțumește făcându-i cu ochiul. E bine.

Cere din nou liniște. Nu canapele albe, nu maseur personal, nu zeci de fire de trandafiri roz. Nimic.

Nu vine nimeni să-i pudreze nasul și nici să-i aranjeze părul. Nu întreabă cât e ceasul și nici nu-și verifică încheietura mâinii. Imaginar însă, degetele de la dreapta lansează o armonie pe genunchi.

E timpul să răspundă întrebărilor gândul, al cărui nume vrea – din nou – să îl pronunțe corect.

Sunteți supranumit Regele Valsului. Sunt și voci care spun despre dumneavoastră că sunteți „reîncarnarea ” lui Johann Strauss. Este o presiune uriașă. Cum o resimțiți?

– Nu o simt ca o presiune. Când îmi zice cineva că sunt reîncarnarea lui Johann Strauss spun că asta e o prostie. Nu cred în reîncarnare. Îmi place foarte mult partea romantică a muzicii lui Johann Strauss, dar în același timp îmi place și iphone-ul meu, și computerele și lucrurile moderne. Îmi place modul în care merg împreună, felul în care coexistă. Ar trebui să folosim acest romantism din muzică în viața noastră de zi cu zi.

Ați spus la un moment dat că bucuria pe care vi-o oferă valsul nu se măsoară în bani. De unde vine această bucurie?

– Nu știu de unde îmi vine această bucurie. Așa sunt eu. Sunt născut într-o zi de duminică. Cred că acesta este de fapt motivul: sunt băiatul născut într-o duminică însorită.

Nu sunteți trist niciodată?

– Sunt trist când se întâmplă lucruri triste în jurul meu. Când moare cineva sunt foarte trist. Dar când totul este în regulă cred că trebuie să-ți păstrezi simțul umorului. Cred că asta este foarte important. Eu am 120 de oameni în echipa mea și cred că poți să rezolvi multe probleme înainte ca ele să apară dacă ai umor. Cred acesta este modul în care umorul ne poate ajuta: poți rezolva o problemă înainte să devină o problemă.

Care este cea mai mare frică a dumneavostră?

– Nu cred că am multe frici. Trăiesc ca un om normal.

Care este mesajul dumneavostră pentru cititorii gandul?

– Atunci când vin în România voi concerta împreună cu orchestra mea și mă voi distra pe scenă împreună cu orchestra mea. Sper ca românii care vor veni să ne asculte să simtă această bucurie. Și când ei își vor deschide inima, atunci mi-o voi deschide și eu și împreună ne vom înălța.

O promisiune a lui Andre Rieu și o așteptare pentru români, setată pentru 13 iunie 2015.

Până atunci, rămâne bucuria. Coincidență sau nu, mașina care l-a așteptat marți, în fața intrării de la Ateneul Român, ca să îl ducă pe celebrul muzician înapoi la aeroport, avea numărul B 355 JOY. Cum altfel?

Născut în 1949, la Maastricht, Olanda, André Leon Marie Nicolas Rieu este violonist, dirijor și compozitor. Acesta este unul dintre cel mai bine vânduți muzicieni din lume, revitalizând muzica de vals la nivel internațional cu spectacolele sale pline de extravaganță și de emoție. Deținătorul celei mai mari orchestre private din lume, André Rieu a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume și DVD-uri în întreaga lume.

André Rieu a început să ia lecții de vioară la vârsta de 5 ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu Sr., care a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg și al Operei din Leipzig.

În 1967, Rieu a continuat să studieze vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, până în 1973. În 1974, Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde profesor i-a fost Andre Gertier. Acesta și-a terminat studiile în 1977, când a primit Premier Prix.

André Rieu cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667.

Notorietatea concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, ci și de entuziasmul și buna dispoziție pe care artistul și orchestra sa – Johann Strauss Orchestra – reușesc să le insufle publicului, în timpul evenimentelor sale.